E bine a trăi
E bine a trăi și la-ndemînă
Oricărui ins măreț, deștept ori prost,
Fie că are umbra lui un rost
Fie că trece ca un fulg de lînă.
Dar a fugi cătînd alt adăpost,
De țară, de obîrșii, de țărînă,
E că, mai tînără sau mai bătrînă,
Mai scumpă rînza decît ele-a fost.
Cînd în oglindă te uiți ce ești, la tine,
Nu te apucă, patriote, greața?
Și nu-ți roșesc obrajii de rușine?
Cela ce vrea domnie peste țară,
Nu e de-ajuns să-i caute dulceața,
El trebuie să știe să și moară.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- citate de Tudor Arghezi despre viață
- poezii despre rușine
- citate de Tudor Arghezi despre rușine
- poezii despre prostie
- citate de Tudor Arghezi despre prostie
- poezii despre inteligență
- citate de Tudor Arghezi despre inteligență
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.