* * *
încerc să fac spațiu,
astfel îmi închipui eu că timpul va avea loc să se învârtă ca un câine nervos după coadă, să își muște sfârșitul cu începutul, să se reia pe sine înapoi în sine.
în fine, s-a înțeles că am nevoie de un fel de roată orizontală pe care să se repete epopeic și perpetuu secunda aceea pe care o numesc coincidență izolată.
trag de spațiu către cele patru colțuri ale lui cu toate cuvintele mele, cu toată sudoarea fericirii de a-mi reuși un pătrat perfect în care să aibă loc Cercul.
truda aceasta
se termină brusc
pentru că am vorbit oamenilor
despre oameni
și mi i-au luat,
am vorbit oamenilor despre câini, viziuni,
arme, noduri, cumințenie și ferestre
și mi le-au luat.
le-am spus despre culorile
care explodează înlăuntrul meu
din fluturi atomici
și mi le-au șters.
am vorbit despre regnul neobișnuit al iubirii,
despre cum se sărută munți migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.
nu mai am noțiuni,
m-au obligat să nu le mai știu.
fără cuvinte, mă am.
despre tine,
dumnezeule de idee,
nu am vorbit,
pentru că
nu am avut niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.
te am.
ține-mi de spațiu,
să se poată învârti acest nu știu ce
cu noi,
rămânem nespușii
din această dimensiune izolată.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre timp
- poezii despre câini
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre viziune
- poezii despre sărut
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre sfârșit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.