Trăim în Era Nebuniei

Trăim în Era Nebuniei,
când, pentru-un dram de adevăr,
ne vindem timpul, des, prostiei,
care-nfloreşte ca un măr.
Dăm trei secunde pe o carte,
minutele în van se-agită
iar zilele se duc departe,
când ore-ntregi dăm pe-o ispită.

Trăim în Era Nebuniei,
când ciunţii ne semnează legi,
iar orbii-, n fruntea ierarhiei,
proclamă, pe vecie, regi.
Ne-nfigem iar cuţitu-n rană,
când guralivii ne vânează
minciuna-i mare suverană,
iară mulţimea-ncet oftează.

Trăim în Era Nebuniei,
când omenia zace-n cuşcă,
iar comandorii calomniei
o ţin în lanţuri şi o muşcă.
Dăm demnitatea pe avere
şi cinstea pe vreo cinci arginţi,
promisiunea pe putere,
şi-ngenunchiaţi... uităm de sfinţi!

Trăim în Era Nebuniei,
iară prezentul moare-ncet
pe scaunele anarhiei,
care dansează menuet.
Ne revoltăm, când nu e cazul,
dar tacem mâlc la o adică
şi-n sferele puterii hazul
ne face să-ngheţăm de frică.

Trăim în Era Nebuniei,
când cuplu-i doar o nebuloasă
şi-auzi pe-Altarul Cununiei
doar,, Da"... ofrandă la angoasă.
Dăm răsăritul pe-o beţie
şi nopţile pe-o aventură,
uitând pe soţ sau pe soţie
cu un copil în bătătură.

Când viitorul arde-n poartă
această eră zbuciumată,
noi atentăm la altă soartă,
cu o credinţă perimată.
Ne-am transformat în Dumnezei,
să hotărâm cine mai moare,
cu argumente şi idei
ce au valoare... în eroare!

Azi, clipele ne sunt martire,
iar morţii toţi vor fi cunună,
speranţa-i loc de mănăstire
şi-n noapte rugăciunea sună.
Pios, se face Semnul Crucii
şi Era Zbuciumată-apune,
iar noi, cu sufletul ca pruncii,
ne adâncim în rugăciune!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!