Să dăm!

Să dăm cu-adevărul piept
Şi cu piciorul în minciună
Să ne "nălţăm sufletul drept
Neîmpovărat de ranchiună,

Să frângem tot ce trebuie frânt
Şi să zidim din nou altare
Pe care trupul nostru, sfânt,
Să ardă-n evanghelizare

Şi fericirea noastră fie,
Făcând pe alţii fericiţi,
Un rod sădit pentru vecie
Şi-udat cu lacrime fierbinţi.

Să fim ce Domnul vrea să fim
Şi strălucind de puritate,
Murind în sine, să trăim
A Evangheliei realitate.

Să-aruncăm în foc grăunţii
De îndoieli şi deznădejde,
Neclintiţi să fim ca Munţii
În credinţă şi nădejde.

Dragostea noastră să-astupe
Groapa "orbilor" din cale,
Într-un suflet ce se rupe
Ca să lege răni în Vale.

Pentru slava lui Hristos
Să dăm tot cu bucurie
Ca oricare păcătos
Mântuit prin Har să fie.

Somn să nu lăsăm pe pleoape
Cât timp încă mai e Har
Căci nespus e de aproape
Vremea plânsului amar!

Să dăm şi celui ce nu cere
Din ce Dumnezeu ne-A dat;
Nemărginita Lui Putere
Ce din morţi L-a înviat,

S-o dăm şi celor în nevoi
Şi celor ce au prea puţin;
Căci de nu dăm, rămânem goi,
Iar dacă dăm, avem deplin.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Votează! | Copiază!