Elegia firului de iarbă - I

Lăsaţi-mi primavera asta crudă
Tăcerea care plânge şi acuză;
Fraţii acasă nu mai pot să ajungă,
Lăsaţi-mă fără implorări şi scuză?!
Caut în rădăcinile sufletului meu
Rugile vostru pentru care lupt şi eu;
Sunt un fir de iarbă călcat de toţi, distrus;
Întru fiinţa mea plânge pururi doar Iisus?!
Îmi vreau boabele de rouă,
Miez de nou destin;
Să vă dăruiesc doar vouă
Verdele crud sublim!
Îmi vreau o rază de speranţă,
Ruga Soarele-răsare;
Dorul tuturor de viaţă...
Nu mă călcaţi în picioare!
Îmi vreau fraţii şi surorile înapoi,
Mângâieri de flori şi de albine;
Credinţa să ardă iar în noi:
Doamne, mă apără!... sunt cu Tine!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!