Să credem în LUMINĂ!

Să nu ne împăcăm cu primăvara dezolată,
Cu spaima ce-i inundă plămânii înverziţi,
Tu, lume, nu îngenunchea, de moarte speriată,
Ce râde sub mustaţă, să ne lăsăm zdrobiţi...

Trăim cu azi, de ce ne doare ce-o fi mâine,
Prezentul e răsplata la paşii-ne greşiţi,
Când otrăveam şi apa, şi sfintele ţărâne,
Nu ne păsa, că mâine vom fi şi pedepsiţi?

Să punem lacăte pe veştile flămânde,
Că ne-au robotizat, să nu fim răvăşiţi!
Sub hoardele de verde, ce năvălesc plăpânde,
Să ne ascundem orbul din ochii zăpăciţi...

Cu fruntea însorită să ducem talpa dreaptă,
Să mulţumim Luminii de Soare fără dungi,
O fi ea spaima-ceasta de turbulenţă aptă,
Dar noi suntem cocorii porniţi pe zboruri lungi!

Priviţi spre Cerul care, pe-o clipă, nu ezită
Să ne trimită raza, nemărginitul dar,
Desfaceţi larg aripa spre ziua ce-i menită
A ne-nvăţa, că zborul e infinit prin har!

Prin încercări bizare aripa e călită,
Să ignorăm veninul din vocea de pripas,
Să credem doar în Bine, izbânda e sortită
Aripii ce ascultă de al Luminii glas!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!