Brâncuși
Bronzul, piatra și lemnul
au prins viață doar atunci
când au întâlnit feciorul
venit din Hobița, în opinci.
O pasăre măiastră a fost,
cu mult har înzestrat
ceea ce cu dalta a făcut,
o lume-ntreagă s-a mirat.
A construit Porți de sărut,
din piatră o Masă tacută
și-a ridicat semeț spre cer
Coloana care-i nesfârșită.
Un dor adânc l-a măcinat,
trăind departe de țară,
prin ce-a creat a deranjat,
fiind pentru unii o povară.
Viața cu el a fost crudă,
lăsată aici fara mormânt,
fiind un vis pentru omenire,
iar pentru noi rămâne-un sfânt.
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre păsări
- poezii despre lemn
- poezii despre dor
- poezii despre Constantin Brâncuși
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.