Cuie ruginite

CUIE RUGINITE (Ziua întâia)

Vin ciorile pe crengile căzute
şi umbrele prin curte se-ndesesc,
în poama acră-a mărului creţesc
briceagul tatei singur se ascute.

Ulucile din garduri stau să cadă,
iar cuiele în babe-au ruginit,
îl văd pe tata stând nedumerit
pe banca învechită din ogradă.

L-aud că-njură foarte supărat
de luna măsii-n cerul cristalin
căci zidurile toate s-au surpat
când a vorbit la megafon Stalin.

CUIE RUGINITE (Ziua a doua)

De azi de dimineaţă îndrept cuie –
le-am scos de ieri din gardul prăbuşit,
l-aud pe tata înjurând mâhnit
de cerul măsii stors dintr-o gutuie.

Întreb de cuie noi, neruginite,
şi de uluci de brad, că sunt mai moi,
dar tata pomeneşte d-un altoi
ce-mi va opri cuvintele rostite.

Şi supărat se-ndreaptă spre grădină
să dreagă gardul rupt lângă anin –
din când în când se-aude în surdină
înjurături slăvindu-l pe Stalin!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!