Slava Celui Prea Înalt
Gloria și slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viață omului i-a dat
Și-a lui minte-nfloritoare
De la El pornit-a totul
Univers și viață și lumină
Căci doar El croise planul
Și cerul în tot înaltul
Flori de foc și de lumină
Gloria și cinstea și onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului ce-i Pâinea Vie
Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc și-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălțat
Așa ne spune a Lui Cuvânt
Și haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfințenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie Ființa-i era îmbrăcată
Și scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veșnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc
Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieșind
Și mii de slujitori I se-nchina
În glorie Ființa îi scălda
Veșnic Numele-I cinstind
Daniel așa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veșnicie
Și-a Lui putere veșnic vie
O are-n cer și pe pământ
Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârșirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune
În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârșit
Și Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veșnicie
Și-a Lui înfățișare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar fața sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlnești nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei și-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veșnicie
Acelui Sfânt și vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Și îngeri sfinți gingașa fată
Cu fața caldă și curată
Lumina doar fiindu-i scut
Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci și patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau
Din scaunul de domnie ieșeau
Flugere tunete și glasuri
Pe când șapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Și ochii sfinți și ai luminii păsuri
Și cele patru făpturi vii
De ochi pline înăuntru și-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veșnicii
Îi ziceau Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară
Și bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veșnic Sfânt
Și glorie îi cântau
Pe când toți slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt
Glorie cinste onoare
Tată Sfânt și drag din cer
De aici noi de sub soare
Îți slăvim Numele-ți mare
Și-ți cântăm Doamne-n etern
Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îți mulțumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea să fim
Mănăștur 05-03-2020
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre sfințenie
- poezii despre foc
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre onoare
- poezii despre muzică
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre înălțime
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.