Trupul, ca o renunțare
Neîndoielnic, între-nflorire și rod
e o armonie a sublimului,
amintindu-ne obsesiv de setea din vis.
Numai aprilie adună-n cuvinte
lumina dumbrăvilor stelare.
Mamă și fiică, fiică și mamă
renăscând în zile și nopți irepetabile,
odată cu plânsul extatic al ploii.
Printre copacii de ceară
ți-am strigat numele
și-am hașurat în grabă
scara pe care urc și cobor
în propria-mi carne.
poezie de Violeta Pasat (februarie 2020)
Adăugat de Violeta Pasat
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre mamă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.