Singurătate

"Eşti singură?"... mă întreba, în treacăt,
o IUBIRE...
"Haide cu mine, să aflăm
cea tainică-mplinire!
Hai! Uite... vezi, acolo-n stânga-i Inima
ce-ţi cere
Să-i fii aproape şi s-auzi
cum plânge de durere
Că vrea să scape de preaplin simţirea
în tăcere..."
Încrezătoare, obosită-n ani
de aşteptare,
Mă-ncumetai să plec cu cea IUBIRE-n
căutare.
Şi îl găsirăm, într-un colţ,
uitat parcă de lume,
Nefericit şi aruncat... dar
plin de gânduri bune.
Mă aştepta, fără să-mi ştie
un nume şi un chip,
Cu Dorul său, uitat şi el,
la fel de obosit...
Doi ochi senini, ce s-au născut
din marea de smarald
Se întâlniră cu ai mei şi-ndat',
plecară-n larg.
Priveam în Suflet, rând pe rând,
zâmbind de Fericire,
Şi ne-ntrebam din când în când:
"Hei, asta e... IUBIRE?!"
O vrăbiuţă, stând pe-un ram,
ne auzea-ntrebarea
Şi, ciripind, ne-adăpostea sub aripă
Uitarea...
De vremurile triste-n care
IUBIREA nu ştiam,
Când fiecare-n a sa minte,
poveşti ne-nchipuiam...
Acum, trăind în bucurii,
iubim privind în noapte,
Şi nu mai vrem să ne-amintim
cum e-n... SINGURĂTATE...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!