Mi-ai spus odată...

- Mi-ai spus odată că iubirea,
Mă va găsi când nu m-aştept,
Azi, de mi-ai vedea privirea,
Ai şti că vorbit-ai drept...

Mi-ai spus că roata se-ntoarce,
Ţi-am răspuns: Vorbeşti prostii!",
Astăzi durerea mă stoarce,
Pic cu pic, zi după zi...

Şi-ai avut mare dreptate!
Viaţa-ţi dă ce-ai dăruit,
M-am îndrăgostit şi toate,
Păcatele le-am plătit...

Astăzi am în partea stângă,
Rana, pe care, cândva,
Ţi-am făcut-o eu, nătângă,
Neştiind ce-i dragostea...

Şi doare! Of, tare doare,
Lacrima-mi urlă pe-obraz,
Mă-ntreb, cum ai putut oare,
Să înduri aşa necaz?

Să mă laşi să plec în pace,
Fără-o clipă să-ţi răzbuni,
Sternul trist şi plin de ace?
- Căci cei ce iubesc sunt buni.

-Da, dar cum ai făcut faţă,
Acestor dureri atroce?
Dacă poţi, te rog, mă-nvaţă,
Vor sufletul să-mi sufoce...

- Nu, uitarea nu se-nvaţă,
Nu-i o lecţie... o formulă,
Nu-i niciun şir lung de aţă,
Îl rupi şi iubirea-i nulă...

Uitarea? Nerealistă...
Nu poţi uita ce-ai iubit,
Cât amintirea există...
Doar că... te-ai obişnuit.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!