Hibernarea din cuvinte
S-a scuturat de iarnă vântul
Câmpiile au înghețat,
Iar munții-au înghițit pământul
Când marea-n ceruri s-a-nălțat,
Și satul parcă-ncet dispare
Oceanul alb l-a înghițit,
Doar fumul urcă pe cărare
Peste cuvântul amorțit,
Pădurile trosnesc întruna
Spre stâncă vreascuri rătăcesc,
În toiul nopții piere Luna
Doar ielele mai dănțuiesc,
Se lasă frigul prin cuvinte
Când slovele se pierd prin gând,
Dar vorbele ți-aduc aminte
Că iarna trece tremurând.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre sat
- poezii despre păduri
- poezii despre ocean
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.