Crinul...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri pluteşti
şi doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări şi-n poveşti

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu eşti pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristeţe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu şi flămând
din adâncuri esenţele-i soarbe

că demult nu mai are nici linişti nici loc
că-i uitat şi de rău şi de bine
că demult îl aşteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...

mai apoi între zile şi nopţi va pluti
peste codru şi munte şi mare
-eu sub malul de lut năruit voi simţi
cum se-nalţă şi nu mă mai doare...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!