* * *
femeia-copil e primul tău anotimp
lumina din Ochiul tău
e crudă de verde
în lumea ta
visele-mi cad secerate
la rădacina speranței
femeia-elixir e al doilea anotimp
atunci când îți sorb esența luminii
lumea mea devine spirală
spre infinit
femeia-bătrână
e al treilea anotimp al tău
acolo unde te ascult
iubito vânt
prin toate dorurile adormite
pustnic într-o oază cuantică
femeia-vis
e ultimul tău anotimp
prin el mă porți dincolo de galaxie
în veșnicia neînțelegerii
nu mai am nimic de împlinit
poate doar să te-aștept
femeie-infinită
la poarta iubirii
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre oaze
- poezii despre infinit
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.