Mă fură în gândul Său

mă fură Dumnezeu în gândul Său,
îmi cerne zilele ferit de tot cei rău,
îmi pune drumuri înainte,
să le străbat cu luare-aminte,
mă fură uneori dintr-o strânsoare,
chiar dacă sufletul mă doare,
aşează peste mine zilele ce vor să vină,
pline-n lumina lui de tainică odihnă
şi-ncearcă să-şi coboare calde raze
şi mă împinge către roze oaze

mă fură Dumnezeu în liniştea-i deplină
şi mă aşează să primesc lumină
şi mă aşează unde-i este rădăcină
şi mă absolvă dacă am vreo vină
şi din iertările ce mi le dăruieşte,
învăţ timid şi înţeleg că mă iubeşte,
învăţ să iert şi eu la rândul meu,
pe cei ce îmi greşesc o dată sau mereu,
învăţ să mângâi firi întortocheate,
pierduţi în negrul ce-i învăluie în noapte

mă fură Dumnezeu şi totuşi fac greşeli,
păcat că aflu uneori târziu şi-s aiureli,
sunt o ambiţie pornită într-o clipă,
îmi cer iertare că am judecat în pripă,
îmi cer iertare şi încerc să mă îndrept,
îndrept unde în gând n-am fost un înţelept,
îndrept că mă abat rostind la judecăţi,
punând pe semeni pete în prea multe dăţi,
mă fură gândul în iertările divine,
văd cu tristeţe răul ce se-ascunse-n lume

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!