Cântarea brazilor uitaţi

Din brazii crescuţi pe stâncile arse
Răzbate un murmur venit din trecut,
Izvoare zglobii fac drumuri-ntoarse
Să fie lumina născută drept scut,

Prin codru rămâne stejarul rănit
De vântul ce-i scutură creanga plângând,
Iar cerbul sătul de al lui boncănit
Dispare în munţii cu fruntea arzând,

Tăcerea surprinde pădurea dormind
Iar fulgii aştern un covor până-n cer,
Pe cioata ce frunza o simte mustind
Se-aşază uitarea rănită de ger,

Departe de lumea cuprinsă de frig
Se-nalţă castele cu turlele-n nori,
Iar mările-ncearcă să rupă din dig
Când timpul îşi trage suflarea în zori,

Iar bradul crescut printre stânci către nori
Aşteaptă albastrul să-i urce pe ram
Să-i crească-n tulpină tăcute viori
Când norul sfielnic îi bate la geam.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!