Te-am plăsmuit din visuri și dorinți
Te-am plăsmuit din visuri și dorințe,
Iar zeii închipuiți ți-au fost părinți,
Te-am adunat din cerul plin cu stele
Cu nerăbdarea căutării mele,
Din zarea îndepărtată și senină
Ți-am luat un trup de falnică regină
Din lan de grâu și din grădini cu flori
Pe chipul tău am așternut splendori
Și-n ochii tăi cu înseninări divine
S-au strecurat priviri diamantine,
Surâsul tău mistuitor și cald,
Născut a fost din marea de smarald,
Iar brațele născute-n infinit,
Din marmură superb s-au dăltuit,
Pășești agale, tainic și ușor,
Asemenea ca și un fulg în zbor,
Venind spre mine plină de dorințe,
Cu mângâieri ce-alungă suferinți,
Tu, plăsmuirea mea încântătoare,
Cu chip etern, de-acum amăgitoare.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre stele
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere
- poezii despre monarhie
- poezii despre infinit
- poezii despre flori
- poezii despre dorințe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.