Cina cea de taină e cu ţărani

Nopţie tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.

Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu ţărani.

Pe acoperişuri cade lumina
şi alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliţă ruptă din cer
se plimbă neliniştea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.

Dacă lumea e prea complicată
şi nu pot să o înţeleg,
iubesc din inimă toţi copiii
şi pentru ei las cărarea deschisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!