Sigilii

Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură

În peştera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitaţi exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră

Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă şi ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora

Aceeaşi lume şi acelaşi cult
un spaţiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule şi oale

Şi ca un ac de aur fermecat
tămăduind o milenară rană
două sigilii s-au îngemănat:
e lupul dac şi acvila romană

În Dobrogea se simt în largul lor
în chip de flamuri fluturînd pe stîncă
aşază dinaintea tuturor
trofeele ce sîngerează încă

Atîţi amar de ani s-au învrăjbit
ca nişte fiare în pridvorul stînii
pînă cînd Mielul sfînt le-a logodit
iar din izvorul lor a înflorit
un nou popor al Domnului: românii!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!