Veşmintele noastre

Îţi aminteşti? Eram într-o încăpere
Cu ziduri calde ca suflarea noastră
Iar muzica ţesea cu propria ei vrere
Viaţa şi moartea-n pânza ei măiastră.
Mâinile tale faţa ca norii mi-au atins
(Ploaia cădea în râul ce se vărsa departe)
Şi degetele-n tihnă tot trupul mi-au cuprins
Simţeam căldura lor în fiecare parte.
Şi din acel ţinut aflat în depărtări
Te auzeam întruna cum numele-mi strigai
Iar glasul tău părea venit din alte zări
De aceea aş fi vrut să ştiu unde erai
Şi să-nţeleg ce-mi spui, ca astfel eu să pot
Să ştiu ce s-a încâlcit şi ce s-a rupt de tot.

poezie de Kelly Cherry, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!