Călătorind prin ramuri
În nod mi-s mâinile legate,
le-am desfăcut de-atâtea ori
în fiecare miez de noapte,
când te priveam ispititor.
Tulburătoare inocență,
surâs blajin, îmbătător,
mă înăbușeam într-o demență...
Nu mai eram un muritor.
Dar timpul zboară peste noi
într-un aeroplan fantastic,
pluteam deasupra, doar noi doi
două suflete de plastic.
Mai sunt și acum câteva cioburi,
rânjesc, pășind, fără să simt;
mi-am însumat atâtea moduri
să-ți spun cât de mult te-am iubit.
poezie de Antonio Mihai Vanț
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre iubire
- poezii despre inocență
- poezii despre crengi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.