Nu o treziţi din vis, cât vis sunteţi

Să n-aşezaţi pe trupul de femeie
decât căuşul palmei, jucăuş,
desfaceţi braţele de curcubeie
când pielea ei, pe piele vă e tuş.

Să n-o strigaţi, cântaţi încetişor,
un murmur ca o şoaptă nesfârşită,
la-ncheietura ultimului dor,
vă faceţi trup. În trupu-i de ispită.

Nu vă-ncruntaţi, rostiţi o poezie,
pe care ea, oricum, n-o mai aude,
fiindcă'n parfum, de flori de iasomie,
se-aşterne vers. În aşternuturi mute.

Nu o treziţi din vis, ci vis vă ţeseţi,
veghind-o'n starea ei, de-adâncă veghe,
purtaţi-o'ntr-un ocean de frumuseţi
să piardă conştienţa-n mii de leghe.

Şi tandru, delicat, duios, fierbinte
să-i faceţi reazem, din îmbrăţişări,
când simte că, Pământul se învârte
fiţi-i vigoare. Printre înstelări.

Să ştiţi că-n fapt, Femeie-s, de vorbesc,
n-aş vrea să v-obosesc cu-nvăţătură,
dar taina-înnobilării-o desluşesc;
Pe câtă vreme cugetăm Scriptură,

vom scrie pe curat. Un: Te iubesc!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!