Toamnă târzie
Triste, păsările pleacă,
Respectând istoria,
Soarele își trage-n teacă
Razele și gloria.
Dintr-odată, din păcate,
S-au chircit pădurile,
La orașe și la sate,
Sfinte-s murăturile.
Este liniște-n cămară,
Vântu-și bate tobele,
Plouă-n suflet ca afară
Și se-afirmă sobele.
Bruma-n straturi își așterne,
Peste câmpuri, gresia,
Cade frunza, cad guverne,
Îngroșând depresia.
Vântul tot mai iute-și plimbă,
Peste plaiuri, secera,
Toate câte-au fost, se schimbă,
Devenind et caetera...
Visele se duc de-a dura,
Rare-s bucuriile,
Tremură, de frig, natura,
Prevestind piftiile.
Sus, în cer, cu fum din coșuri,
S-a-ntrunit COMISIA,
Potopită de reproșuri,
Toamna-și dă... demisia!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre sat
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.