Primăvara sufletului II

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbuşeşte vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopţii rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei
Şi ale oraşului turnuri. O blândă beţie
În plutinda barcă şi în întunecatele strigăte ale mierlei
În a copiilor grădină. Deja ţesutul violet.

Festiv curg apele. O ale luminişului umede umbre,
Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori
Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.
Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.
Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.

Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morţii,
Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopţii
Şi neliniştitele umbre? Strălucitor abis de soare.

Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiş
A pădurii de amiază şi mare era animalului tăcere;
Albul sub stejari sălbatici, şi de argint spinii au înflorit.
Moarte violentă şi flacăra cântândei inimi.

Mai întunecate înconjoară apele frumoasele jocuri ale peştilor.
Oră de doliu, privire tăcută a soarelui;
Sufletul e un străin pe acest pământ. Spiritual apune
Albastrul peste pădurea tăiată şi sună
Prelung întunecat un clopot în sat; escortă paşnică.
Tăcut înfloreşte mirtul peste albele pleoape ale morţilor.

Încet susură apele în apusul după-amiezii
Şi înverzeşte-ntunecată sălbăticia pe ţărm, bucurie în vântul violet;

Blând cânt al fratelui de pe-ale serii dealuri.

Comentarii

Primăvara începe cu un "Urlet în somn", în somnul de iarnă, în hibernare? Un prim zefir trece pe străzi şi dezgheaţă zăpada, imagine care ar putea fi luată din realitate. Şi "ruptele ramuri" se adaugă imaginii, zăpadă devine umedă şi grea, prea grea pentru ramuri. Apoi, imaginea se schimbă, de la zăpada dezgheţată, pe care ne-am imaginat-o noi, trecem la imaginea "violete nopţii rouă", schiţată cu o culoare care se repetă adesea la Trakl şi conectată la zonele imaginii degradării şi distrugerii.
"Violetă" este roua nopţii, care poate fi doar cu greu legată de "Albastrul primăverii". Dacă totuşi vom continua interpretarea în acest sens şi vom lua-o ca realitate concretă, zefirul este asociat cu schimbarea rapidă a norilor spre lumină şi atunci imaginea rămâne consistentă. Dispariţia stelelor poate fi legată de zori. Trakl însuşi dă o indicaţie clară că nu trebuie să ne ferim a citi aici o imagine reală, căci descrie mai întâi o realitate din Salzburg, râul Salzach, dar mai ales "ale oraşului turnuri". Salzburg ca oraş a turnurilor? Desigur, au existat şi există numeroase turnuri de biserică în Salzburg. Dar pentru silueta oraşului caracteristică este masiva catedrală, cupolele şi bolţile arcuite, mai puţin turnurile.
O privire asupra genezei textului ne informează că Trakl probabil a scris-o la Innsbruck la începutul anului 1914. În acest caz, zefirul este mult mai plauzibil decât în Salzburg. Acolo zefirul este tipic zonei. La urma urmelor acest lucru nu este de importanţă majoră. Important este doar faptul găsirii realităţii concrete prezentată de Trakl - indiferent de oraşul în care este prezentat "cu adevărat". Deoarece, desigur, în acest text este vorba de cu totul altceva, textul nu este "Innsbruck" sau "Salzburg", ci "primăvara sufletului".
"Sufletul" se pronunţă decisiv în cea de-a doua strofă, cu adjective evaluative, cum ar fi "festiv", cu exclamaţii care continuă în următoarea strofă ("O, ale luminişului umede umbre", cu imagini care nu mai pot fi legate în mod rezonabil de realităţi concrete, cum ar fi "Animalul în trecere" sau "cristalina frunte". Cu toate acestea, imaginea concretă a unei dimineţi de primăvară rămâne în continuare prezentă, "norii trandafirii pe deal" pot prinde culoare de la răsăritul soarelui. Nici "străvezia legănătoare barcă" nu trebuie interpretată simbolic, poate fi una dintre bărcile obişnuite de atunci.
"Cristalina frunte" o cunoaştem deja din poemul "Elis", o formaţie similară este "fruntea înzăpezită", pe care Trakl o foloseşte în textul prozei "Apocalipsă şi căderea".
În "De Profundis" găsim "îngeri cristalini", iar în "Lui Novalis" expresia "odihnindu-se în pământ de cristal". În ceea ce priveşte istoria literară sau intertextuală, aceste imagini pot fi atribuite lui Rimbaud, care vorbeşte despre "disques de crystal" şi "un joli rire de cristal". De asemenea lui Baudelaire, care a scris "bleu cristal du matin" şi în a cărui operă, de altfel, imaginea "cristal" este adesea folosită.
"Unde sunt teribilele căi ale morţii" pare a fi un protest împotriva imaginilor conciliatoare ale realităţii cu care începe poemul, ca şi cum idila unei dimineţi de primăvară, de lângă râu, ar ascunde adevărurile teribile pe care poezia le adresează acum, fără totuşi a afla cine se ascunde în spatele "neliniştitelor umbre" sau ce ascunde "tăcerea pietrei".
"Strălucitor abis de soare" poate părea o "invenţie deosebită" care susţine un alt adevăr împotriva idilelor cărţilor poştale ale răsăriturilor şi apusurilor de soare, adevărul războaielor şi al crimelor. Cu toate acestea, rămâne şi neajutorarea în faţa acestei formulări luminoase. Este doar o orbire?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Votează! | Copiază!