Balans
Când luna raza și-o-ntețește
pe aripile lui Pegas,
noaptea-și prelinge nebunia
făcându-și mendrele pe colțuri
de stânci și frunze rătăcite.
Turma lui Pan visează iarba
câmpiilor verzi a lui Hermes
pe când Olimpul zace-n toamna
Moirei cea aducătoare de Veșnicie
și speranța zilei de mâine și de veci.
Potecile încrucișate
urmează liniștea speranței
furtunii ce n-o să mai vină
cu prăbușirea în Tartaros.
Când zorile poveștilor trecute
revin pe muntele izbăvitoarelor dureri,
cu sângele prelins din răni bătute
pe cruci de lemn sub calde adieri
de alizeu, atunci se naște iar și iar
credința care moare în amurg,
când înspre noapte visele se scurg.
E un balans perpetuu între rău și bine,
o frunză ce-nverzește și se ține
din zori de ziuă până în amurg
cerșind iubirea unui demiurg
ce mâna lui cu-a noastre vrea să-mbine.
poezie de Christian W. Schenk din Convorbiri literare (2017)
Adăugat de Andrei Pop
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre frunze
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre stânci
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Andrei Pop [din public] a spus pe 26 noiembrie 2019: |
Această poezie m-a emoționat profund astfel încât nu pot decât să o ofer și altor iubitori de poezie! |
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.