Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sperietoarea de ciori

Apoi am înfipt prăjina în pământ,
cu sperietoarea de ciori cu tot.
Este mai bine așa pentru copiii din oraș care au temă
pentru acasă fotografii cu muncile agricole.
De unde să știe ei ce sunt muncile agricole, săracii copii?

Privesc pe drum femeile frumoase, cele care nu sunt chiar
perfecte, ci au o tușă de măiestrie artistică specifică,
ceva ce lasă o impresie bună ca ansamblu. Ca o pictură
adevărată, nu ca o regină a frumuseții într-o fotografie
cu înaltă rezoluție spectrală și spațială. Ele au rezoluția în ochi.
Mie îmi plac cel mai mult femeile inteligente, la care vezi
o lumină bună în privire, parcă limpede, senină,
fiindcă au aripile lor proprii. Celelalte împrumută aripi și devin zâne
ca fluturii. Cele bune șed într-o scorbură de soc bătrân și prepară
ceai aromat pentru bătrâneii din trenul personal de pe ultima linie
cu trenuri lente. 2 lei ceșcuța din carton și 3 lei ceșcuța din ceramică.

Copiii de la școala 1848 au luat trenul la linia 1 de lângă peronul
cu casa de bilete. Ningea cu confetti pe geamurile trenului,
copiii rupeau planșele din caietele de desen,
aruncau tot ce nu le plăcea, hârtie colorată mărunțită, nimicită
cu degetele și cu dinții. Camera de filmat de pe peron,
instalată de poliția locală, a numărat cu eroare de plus/minus 3 unități
toate confettile împrăștiate de copii în gară.
Picăturile de ploaie erau numărate cu eroare de plus/minus 10 unități.

Copiii au ajuns la gara noastră și au făcut poze cu pomii și cu porumbul
și cu sperietoarea, care arăta perfect, ca o cotoroanță bătrână.
Pozele erau perfecte, astfel încât vântul s-a oprit în câmp cu 2 secunde
mai devreme decât era prescris, poate datorită procesărilor
aproape instantanee și corecte ale multelor aparate foto,
dotate cu senzori care creau harta termică și tactilă a frunzelor de porumb,
a atingerii picăturilor de ploaie în vântul parfumat al toamnei,
senzori care influențau indirect aparatura meteo din localitate
și curenții de aer.
Dar, de unde să știu eu ce sunt fenomenele meteorologice?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook