Infinit...
Cristale fine de lumină
Ți-au răsărit acum sub gene
Și picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele
Se-adună... sufletu-mi atinge
Și noaptea rece mă cuprinde
Și-aș vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu și pentru tine...
Nu mai zâmbești, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În iriși îți vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am vești...
Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...
Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Și nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...
Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În neființă... unde ești...
poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel Leonard Moraru. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre infinit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.