Tărâm de vânturi măturat

O, ştiu că ne-am iubit cu-nverşunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
aşa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu ştiam că totul va să fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranţe-nşelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Şi ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
şi-n visul meu târziu te-aduce uneori.

poezie de Corneliu Neagu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!