Cântecul lebedei 23 - eu din mine când eram tu

în liniştea vecerniei din mine
clopotele au limba ascuţită
doar ele pot trezi oasele de sub biserici
întunericul şi lumina veghează
tălpile îmi sunt zidite
fruntea se odihneşte pe margine de cer
ochiul tremură pe muchie de cuţit
de-a dreapta
de-a stânga stau întrebări
icoana mă primeşte dincolo de buzele lipite de sticlă
numai atingerea se scurge odată cu ruga
pe lângă saliva uscată
vorbe aruncate spre slavă între gânduri domestice
calc cu umbra spre naos
să nu-mi curgă păcatul peste îngeri
îngenunchez sub povara celor paisprezece opriri
sângele pictează poveşti în Purgatoriu
nici moartă nici vie
îl caut pe Alighieri să mă-nscrie pe lista Judecăţii de apoi
e coadă şi acolo
fac cu ochiul
strecor ultima sută de euro în palma portarului
cu o ultimă suflare
escaladez scara de foc spre dincolo
cineva îmi rupe toamna în care eram îmbrăcată
rămân goală într-o străfulgerare a minţii
simt cum mă topesc
mă torn în matrice
... ies aripă
o aripă de gând dintr-o rugă pe-o lespede de sare
hologramă plecată spre mine
dinspre mine
cand eram tu

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!