Înger, îngeraşul nostru

Adorm încercând să-mi sincronizez respiraţia cu a ta,

adorm privindu-te cum îţi străluceşte pielea

sub proiecţii de reclame tv,

fasciculi fosfor jucându-se în barba ta înfricoşătoare.

În colţul camerei,

planta uriaşă,

care n-a înflorit niciodată,

e înger îngeraşul nostru.

Mă rog la ea,

cu toată naivitatea şi ironia,

să ia dezamăgirea de azi,

să o transforme-n orice altceva.

Poate-n nişte

fluturi albi, lovindu-se-ntre ei

în slow-mo, rotindu-se halucinant

sub lumina halogenă de pe-un coridor

unde cineva

n-a înţeles niciodată de ce a fost abandonat,

poate-n razele materne, călduţe până la adicţie,

mângâind o rană veche

dând spre o lume care încă te chema.

Între timp,

de pe strada îngustă, cu felinare pâlpâind

tripate sub ceaţa de cimitir

care cândva m-a salvat,

ochii cuiva

fixând fereastra cuibuşorului nostru

şi ura lui

care ar vrea să-i fie

super-putere.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!