Sonetul fornicaţiei

Ţi-a ars concupiscenţa prinsoarea pubiană
în cea dintâia noapte a lunii lui april,
şi dezbrăcaţi de vise, chiar vântul din poiană
îşi arunca mânia spre-al nostru gând febril.

Ştergând sudoarea frunţii, te-apleci cu buza-ţi lungă
spre elixirul vieţii. Ca trasă prin arcuş
ai tremurat, iubito, cât toate, să-ţi ajungă
plăcerea de la vale şi până la urcuş.

Se ondulează apa în forme dulci de vampă,
şi norii, laolaltă, coboară – tu mă-ngâni,
când doar ce raza lunii se prăbuşeşte-n lampă
şi-ncepe recitalul cu strigăt din plămâni.

"Al tău, pe veci, «ibovnic» şi vârf de armonie",
am scris pe sânu-ţi moale c-o pastă alburie.

sonet de Ionuţ Popa (30 iunie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Votează! | Copiază!