Capăt de lume
În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinație anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârșea din marș la capătul de lume.
Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.
În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aș mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.
Ne ducem toți spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.
(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre drapel, poezii despre dorințe, poezii despre ceas, poezii despre amintiri sau poezii despre Alexandru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.