Drumuri
Trenul mă duce la drum lung
Un avion zboară cu aripi ce se frâng
Mă duce hăt departe-n viitor
Aproape de ziua în care am să mor.
Șinele le lasă-n urmă acest tren
Dispar rapid ca un blestem
Și mă preling în scaun dărâmat
De oboseală văzându-mă scăpat.
Râuri și munți părăsesc rapid
Trimise în trecut neiertător
Mă duc la geam și îl deschid
Sorbind din aerul răcoritor.
Și gara mă așteaptă bucuroasă
Femei, bătrâni, bărbați și o întinsă masă
La destinație ajung într-o clipită
Pe drum nu m-a împiedicat nicio ispită.
poezie de Ionuț Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre zbor
- poezii despre viteză
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre râuri
- poezii despre munți
- poezii despre moarte
- poezii despre gări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.