Nimic din ce nu e spus
Singurătate, luminează-mi zorii
să-mi intre întunericul în teacă
și-n dimineața vorbelor te-apleacă
din clipa ud a nopților istorii...
pe șoaptă țin sărutul tău oleacă,
muțenii unor vremuri iluzorii
și trec la Dumnezeu prin moarte-actorii
ca printr-o ușă-n teatrul tainei joacă...
să înțeleg o lege-n umbre-adânc
tăcere cer în alfabet de vămi,
averi de pace din enigmă dă-mi
și setea de pe buze să-ți mănânc...
ebrietate-n trist de unul însă
căci tu ești nefiind, femeie plânsă...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Ciclonul
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vamă
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre teatru
- poezii despre sărut
- poezii despre singurătate
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.