Plângând în parcul plin de frunze...
Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-și luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o floare mare
și sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfințitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
și noaptea-și flutură năframa neagră,
care mă sperie puțin,
dar tu-mi răspunzi ușor tulburat de somn,
și-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ș-apoi prind puțin curaj,
pană la sosirea neașteptată a ta,
simtind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoșătoare
și-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în așternutul moale al frunzelor.
poezie de Eugenia Calancea (21 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre curaj
- poezii despre întuneric
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre toamnă
- poezii despre telefon
- poezii despre supărare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.