Destăinuire

Am păcătuit
da
recunosc am păcătuit
cu toţi cireşii satului m-am iubit
i-am ademenit
fără nici o remuşcare
cu braţele-mi nesătule i-am cuprins trupul
nucului din curte
de cincizeci de ani împreunat cu poarta
şi
Doamne
chiar dinainte de-a exista de câte ori m-am sărutat pe furiş cu cerul
m-am lipit de el
am cântat în el
iar acum iată îi port cocoaşa
îndurare dar
pentru răvăşirea mea
n-am vrut decât să-l învăţ graiul sângelui!
Da
ştiu şi recunosc,
de timp n-am vrut să mă îndrăgostesc la început
deşi îmi plăceau nopţile din ochii lui şi răsfrângerile de aur ale zilelor pe care şi le purta la piept
nu ştia să deosebească o inimă sfântă de una de duzină
o muzică cerească de lălăiala unei trădări
diamantul rece al unei discreţii
de sticla caldă a unei sincerităţi
nu ştiu ce mi-a venit
cu graţie de flacără
ca o şerpoaică m-am încolăcit de el
fără izbândă
m-am ales
doar cu amintirea parfumului său
parfumul pietrei.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!