Nefericire în loc de flori

Zi de zi, nefericirea,
Mi-o oferi în loc de flori,
Un fruct amar ţi-e iubirea,
L-am gustat de mii de ori.

Nici măcar o vorbă caldă,
Nu mai ştii a-mi adresa,
Inima-n dureri se scaldă,
Tu? Imun la "buba" sa.

Ridici tonul vocii, mâna,
Uneori mai şi loveşti,
De stau toată săptămâna,
Ascunzând semne groteşti.

Îmi vezi lacrima din geană,
Râzând, sadic o priveşti,
Tu eşti Manole, eu Ană,
Cu palme reci mă zideşti.

Dau să plec, te pui în cale,
"Îţi promit, n-o să mai fac!"
Însă cuvintele tale,
În balta minciunii zac.

Suportând acelaşi chin,
Lângă tine mă strevăd,
Cu sufletul tot mai plin,
De răni, care nu se văd.

Eu sunt femeia supusă,
Tu? Barbarul, zis "bărbat",
Mâna ţi-o ţii la gât pusă,
Să nu ţip, poate, vreodat'.

Atunci când luna veghează,
Mă cauţi prin aşternuturi,
După ce se luminează,
Iubirea mi-o iei la şuturi.

Toate vorbele şoptite,
Sărutul întipărit...
Mângâierile sorbite,
Toate pier la răsărit...

Răsărit, care-mi aduce,
Iarăşi, palme pe obraz,
Pe umeri, aceiaşi cruce,
Şi-n pleoape, stropi de topaz.

Zi de zi, nefericirea,
Mi-o oferi în loc de flori,
Un fruct amar ţi-e iubirea,
L-am gustat de mii de ori.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!