Ispita mea

Sunt supusul ei clipă de clipă,
E dulce în cuvinte şi în fapte,
Zâmbeşte des şi fără de risipă,
Mişcările-i sunt de felină apte.

Mă torturează îndrăzneala ei,
Se vrea rotită-n ceruri prin sărut,
Vrea să zboare-n stol de porumbei,
De sus să vadă câtu-s de cărunt.

Pre limbă lăcrimez cu-nverşunare
Iubirea ce i-o port, deşi-i ispită,
O văd timid în clipe dulci-amare,
Se vrea la pieptul meu doar fericită.

Mă-nalţ cu ea în piscuri cu nămeţi,
O pierd prin marele troiene,
O fură, pentr-o clipă, îngeri zvelţi,
Îi desenează fluturi peste gene.

Aştept în răstignita mea iubire,
Se înveşmântă-n frumuseţe,
Între noi să fie-o mare potrivire,
Dar ea aleargă-n lume cu blândeţe.

Merge cu fruntea sus întru onoare,
Flacără de dor şi simţăminte,
Ispita mea este frumoasă floare,
O cred fără de spini şi când mă minte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!