Cuvântul
Vrui, cititorule, să-ți fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mică, o carticică.
Din slove am ales micile
Și din înțelesuri furnicile.
Am voit să umplu celule
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotăcel
Pe-o foaie de trestie-ngustă.
O harpă: am ales o lăcustă,
Cimpoiul trebuia să fie un scatiu
Și nu mai știu...
Farmece aș fi voit să fac
Și printr-o ureche de ac
Să strecor pe-un fir de ață
Micșorata, subțiata și nepipăita viață
Până-n mâna, cititorule, a dumitale.
Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o țandără de curcubeie,
Măcar nițică scamă de zare,
Nițică nevinovăție, nițică depărtare.
Aș fi voit să culeg drojdii de rouă
Într-o cărticică nouă,
Parfumul umbrei și cenușa lui.
Nimicul nepipăit să-l caut vrui,
Acela care tresare
Nici nu știi de unde și cum.
Am răscolit pulberi de fum..
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre mâini
- poezii despre furnici
- poezii despre fum
- poezii despre cărți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.