Vine toamna

Zbenguie vara încinsă,
Din tălpi scapără scântei,
De tristeţe e cuprinsă
Că se duce vremea ei.

Lanurile-ngălbenite
Îşi arată roadele,
Livezile pârguite
Aprind lampadarele.

Vântu-aduce adiere
Hoinărind în deal la vie,
Strugurele-a prins putere,
Plină-i vena sângerie.

Florile din grădiniţă
Cu răbdare suferă,
Cad uşor în neputinţă
Şi petale-şi scutură.

Pe-o floare de busuioc
Ce-ar vrea să se scuture
S-a oprit o clipă-n loc
Minune de fluture.

Puf uşor de păpădie
Din înaltul cerului
A căzut fără să ştie
Chiar în gura leului.

Seara negre umbre-adună,
Deschizând zăvorul porţii,
Veghează sub clar de lună
Singură regina nopţii.

Vine toamna dinspre munte
Cu năframa-ngălbenită,
Franjurii îi curg pe frunte
Din marama-i zdrenţuită.

Coboară-n linişte spre noi
Şi soarelui îi fur-o rază,
Vor veni zile reci şi ploi,
Domnul să ne aibe-n pază.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!