Ultima Danaidă

Îmi cutreieri prin gânduri
ca un centaur plictisit
prin holde de nimfe pubere –
Un fior de plăcere
ca o săgeată trasă la întîmplare
îmi înţeapă călcâiul apoi urcă pe pulpe
Înainte de a bea licoarea cea neagră
te-nvelesc cu tăceri de crepuscul,
te sting cu şoapte neclare...
Uitarea – complice, prietenă –
te acoperă cu pânzele tuturor păienjenilor
ce ţes neîntrerupt
în sarcofagele mirilor Danaidelor.
Limba se întoarce vorace
după sărutul de rămas bun
după sărutul de bun venit
ce uneori mai au
acelaşi gust uşor acid
Sânii dospiţi de arşiţa nopţii
devin muşuroaie din care
furnici roşii ies să strîngă firimiturile
din tortul miresii
Mâini de liliac se întind lacome
să smulgă vălul
de pe faţa-n penumbră
Dorinţa se aprinde, flămândă,
Aruncă buchetul odată!

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!