Patru anotimpuri

În primavara dulce cu miros de salcâm
Ce umple pretutindeni acest frumos tărâm
Se bucură inima ce-o porti adânc în piept
Iar buzele arată doar un râs inocent.

Acum eşti crud, eşti tânăr şi lumea e a ta
Îngerul ce veghează si - ţi conduce viaţa
E bucuros când râzi ori când şopteşti iubire
Fiindcă eşti copil şi da, ai fericire.

În vară, când e cald şi întâlneşti iubirea
Chiar dacă mai apoi apare despărţirea
Totuşi e tinereţea precum un fruct oprit
Şi tu, tinere dragă, eşti încă fericit.

Dar toamna tristă vine, nu mai eşti un copil
Începi şi sufleteşte să devii mai fragil
Sufletul tău mai plânge deşi lacrimi nu curg
Incet păşeşti spre ţărmul unui drum mult prea-lung.

Şi iată-te în iarna. Crivatul urlă tare
Iar acum la final Îţi pui o intrebare:
"Oare cine am fost pe acest scump pământ?..
O frunză ruginie mânata lung de vânt?..

O clipă suspendată într-un ocean de lacrimi
Ce a trecut haotic prin n şi n prăpăstii
Urmând ca la final să doarmă liniştit
La umbra unei cruci, într-un sicriu sfinţit. "

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!