* * *
purici
mulți purici
se urcă pe membrele noastre
și aruncă
rând pe rând valorile
cine sunt eu
cine ești tu
cine suntem toți
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate
inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum și de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele
până când
ca dintr-un poem
lăsat să curgă limpede în fântâni
răsare un soare acid pe care
îl visăm firesc
îi visăm răsăritul
apusul
stingerea
până când devine
eclipsa unui ultim cuvânt
de rămas bun
de la punct
mâna albă
dintr-un clopot de argint
cântă
să o ascultăm!
ne spune un înger rătăcit
printre atâția îngeri
pe care noi i-am înnegrit
nemaifiind noi înșine,
nemaifiind oameni întregi
să o ascultăm
ridicând palmele unite la piept
în tăcerea firească a ființei
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre visare
- poezii despre valoare
- poezii despre tăcere
- poezii despre păcăleli
- poezii despre poezie
- poezii despre nori
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.