Durere

Spre miezul nopţii luna în dangăt toaca-şi bate
Şi-şi plânge printre stele o lacrimă de-azur,
E ultima secundă în care-mi eşti aproape
Eu în genunchi plec gândul, mai mult nu pot să-ndur.

Mi-i sufletul a foame cuprins de-o grea durere,
Un clopot nalţă bocet spre cerul înstelat.
Mă-nţeapă-n ochi şi-n oase zeci suliţe-efemere
Ce-n glorii pasagere destine-a-ncercănat.

Mă roade-n plâns şi-n tâmple c-a răsărit durerea
Şi-n vântul cel tomnatic îmi zboară al tău chip;
S-a-nsângerat oftatul şi-a prins gustul de fierea
Cea roşie şi-amară, cu-obraz nedesluşit.

Tu pleci spre alte ţărmuri cu perle finisate
Să-ţi dai prisos averii cu sâmburi de iubiri.
Eu plâng sub bolta-albastră în mii şi mii de şoapte
Iar luna-mi ţine hangul în plânsul cu sclipiri...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!