Spre alt ţărm

Luminile cetăţii stau să piară
sub umbrele care ajung alene,
la orizont un cântec mă-nfioară,
e cântecul vrăjitelor sirene...!
Cu dorul meu ajunge, deodată,
pe cugetul cuprins de îndoială,
când chipul tău în zare se arată,
învăluit în aura-i astrală.
Străin ajung pe străzile pavate,
cu amintiri rămase peste vreme,
şi mă întreb, în vis: oare se poate
vreuna dintre ele să te cheme?

Şi calea mi se-arată dintr-odată,
iar gândul o străbate fără voie,
mă rătăcesc pe marea zbuciumată
spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.
Privesc în zare chipul tău de ceară,
iar dorul meu îl cântă în poeme –
în prag, te rog, aşteaplă-l să apară,
din margine de lume să te cheme,
să fim, de-acum, perechea ideală,
nimic nemaiputând să ne despartă,
îmbrăţişaţi pe-a timpului spirală,
să împăţim, pe veci, aceeaşi soartă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!