Muşuroiul

Pe o mirişte aridă,
printre vrejuri de dovleac,
într-o vară prea toridă,
lupta din greu un gândac
cu un bulgăraş excentric,
împingându-l cu tupeu...
După iz, după culoare,
era cred, un scarabeu.
Şi-l rostogolea frenetic
cu-n sofisticat furcoi,
mergând cică înainte,
dar cu capul, înapoi.
Era prânzul, şi acasă,
aştepta înfometat
tot neamul, să se înfrupte
din biluţa de rahat.
Dar terenul nu e neted,
şi sunt hoţi la orice pas,
şi avea de tras, nu glumă,
aproape un sfert de ceas...
Nici nu-şi terminase gândul,
că şi dădu de bucluc,
bâzâit şi zarvă mare,
parcă era balamuc.
Nimerise-n muşuroiul
unor gândaci puturoşi
ce mâncau rahat pe pâine,
şi mai toţi erau burtoşi...
N-avea cum să ocolească,
şi biluţa mirosea,
ar fi luat-o el la fugă,
dar nu se-ndura de ea,
iar acasă, cum să meargă,
fără nici un dumicat!?
Ce s-o mai lungim, intrase
vrând-nevrând într-un rahat!
Se opri şi se ascunse
după bulgărul rotund.
--Cine eşti tu mă?, se-aude
o voce de bas, din fund.
--Şi ce ai în butoiaşul
ce-l rostogoleşti de zor,
că prinsei din zbor c-o nară
un stupefiant odor!?
Scarabeul înlemnise,
şi trecea prin multe stări:
--Este prânzul, eu nu umblu
cu droguri sau cu ţigări...
L-am găsit în sat, la unul
care n-avea nici closet,
şi-am avut noroc, dulăul,
era din rasa basset.
Dar e natural, de ţară,
şi n-are E-uri de fel...
--Ia vino repede-ncoace,
ca să gust puţin din el.
--E-un deliciu... mi se pare
că v-aţi cam emancipat.
Voi nu ştiţi că doar aicea,
şi dincolo, la palat,
se dospeşte, se mănâncă,
cel mai renumit rahat?
Lasă marfa, şi întinde-o,
zi mersi că ai scăpat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!