Trecea poetul

L-am văzut de curând pe marele poet
la târgul de carte.
El era.
Parcă venit din război,
din războiul de ţesut intrigi,
parcă strângând mai multe neiubiri
ale arhitecţilor speranţei.
Trecea, aşa, ca abulicul organizator al târgului,
în care şi clipa năştea puii vii,
ca o întâmplare a sănătăţii de expresie.
Trecea poetul, aruncând zâmbetele,
ca pe nişte cuţite,
spre cititorii cu tarif normal.
Orbiţi de atâta frumuseţe,
nemaiavând ochi să se vadă unii pe alţii,
admiratorii acopereau toate oglinzile,
în calea poetului.
Una câte una, se stingeau luminile,
oglinzile se topeau şi se scurgeau
la canal.
Hoţ fără aplecare, poetul
se trezea măturând străzi
care nu există,
până departe,
pe strada dosnică
a numelui său.
Cu şapca ascunzându-i inteligenţa,
când pe-o parte, când pe alta,
poeziei de mai,
iubind femei efeminate
sau vânzând ciorapi proaspeţi,
poetul îşi ducea viaţa mai departe,
mult mai departe,
ca un şirag de imperfecţiuni.
Cu paparazzii după el,
scria pe ziduri cu viţă de vie.
Drumurile i se desfăşurau singure.
Ajuns la perfecţiune,
totul se destrama în jur şi disparea,
în fel de fel de perfecţiuni,
care mai de care mai perfecte.
Nu mai era nimeni în jur,
ca în politică, intrau cu toţii.
Iubind până la uitare de sine,
trecea poetul poporului său
experimental.

poezie de Victor Martin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!