Legendă

Din sufletul meu, o bucată,
În acest trup încorsetată,
Bântuie pe Acheron, râul tristeţii,
În aval,
În amonte,
Nu ştie dacă, în estuar ajunsă,
Unde râul e primit
De-a mării Ionice gura deschisă,
Dincolo de poartă să treacă,
Spre Tărâmul Zeilor.

Titania, regina zânelor,
Ştiind că noi oamenii, am ales
Libertatea de a încalca regulile,
Mă ceartă, reproşându-mi că
Nu am cerut permisiunea
Lui Poseidon, zeul Apelor,
Şi e posibil să-i atrag mânia,
Să-mi tulbure apele
Sau chiar să-mi înfigă tridentul în coaste.

Tentaţia către acest tărâm e teribilă,
Îmi va fi oare îngăduit să trec?
Cupidon îmi face drăcos cu ochiul,
Ştie că m-am îndrăgostit de un Titan,
Dar Titania nu ştie,
Nici eu nu ştiu,
Doar sufletul meu,
Pentru care ea face o vrajă,
Şi suflând peste el zefirul,
Îl trimite în Câmpiile Elizee.

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!