În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!


Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre păduri
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stejari
- poezii despre sperieturi
- poezii despre seară
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.